Dacă mă urmăriți pe instagram, știți că această perioadă în viața mea este marcată de febra mutatului. I love it! Sigur, încă sunt la etapa aia boring în care aleg gresia, parchetul și ușile, dar abia aștept să încep partea mea preferată – decorul … dar, despre asta vorbim mai târziu.
Am intrat pe Aoro.ro pentru că m-au atras prețurile faine din promoția Black Friday … am bântuit puțin pe acolo și mi-am luat, a treia vară la rând, apa de toaletă Moschino – Funny. Are un preț extraordinar de bun … i mean 100 ml costă în jur de 130 de lei. În condițiile în care mie îmi place să fac duș dimineața cu parfum, nu am putut trece nepăsătoare. Notele de vârf sunt citrice, dar eu simt și o adiere de ceai verde, bujori și ceva, ceva lemnos parcă. Este genul acela de parfum pe care îl puffăi după un duș rece și mă face să mă simt ca pe un norișor toată ziua: fresh & fluffy 😀 Nu sunt cea mai bună la descris arome, dar asta nu mă împiedică 😀
Dacă tot am poposit pe site, revenind la discuția de la începutul articolului, mă tot gândeam ce să îmi mai iau. Așadar:
Periuța de dinți Curaprox
Am încercat aceste periuțe acum 3 ani, la recomandarea lui Dima. Eram tare sceptică la început, pentru că „este prea dreaptă”, „este prea moale”, „există și periuțe mai ieftine, ce mare lucru” … DAR! Faptul că din punct de vedere estetic arată atât de bine, m-a făcut să le dau o șansă. I never went back. Voi reveni cu un video (am citit în comentariile la ultimul video că sunteți curioase de acest subiect) en detail despre produsele pentru igienă orală, dar până atunci vă spun doar că sunt geniale și super frumoase. Cel mai ieftin este să vă luați seturi de 3, și recomandarea mea este nr.5460 (ultra soft).
Balsamul demachiant Clinique
Am povestit mult prea mult despre el. Este fix ceea ce căutam și nu mă interesează alte produse. Căutările mele în materie de demachiant s-au oprit aici. Mai am un borcănaș pe jumătate, dar deja mi-am luat unul nou. Îl găsiți aici.
Cremă pentru mâini Village Cosmetics
Aici a fost greșeala mea, că eu voiam să îmi iau săpun lichid, dar … data viitoare. Note to self: double freaking check! Baia noastră va fi într-un stil mai industrial-ish, retro chiar, cu accente naturale și design farmaceutico-laborator-ish. Am vrut săpunul acela strict din considerente estetice. Este frumoasă sticluța, să fiu sinceră … iar parfumurile de buruieni îmi plac enorm de mult. Poate cândva ajung la un Aesop, dar și acesta arată frumos. Voi păstra loțiunea pentru mâini + îmi voi lua și săpunul, căscată ce sunt!
Lumânarea parfumată WoodWick Beach Boardwalk
Răsfăț pur. Da, este mai scumpicică … DAR! 😀 Abia aștept să ne mutăm (pe la toamnă) și îmi imaginez foarte clar următoarea scenă: „Seara, liniște, Poca doarme pe canapea, eu îmi fac un ceai de mușețel, îmi iau o carte de pe raft și aprind lumânarea aceasta!” ❤ ❤ Știu că abia intrăm în vară, dar eu deja visez la sunetul pocnitor (da, este lumânare cu fitil din lemn, dacă nu ați încercat acest gen de minune, vă recomand neapărat, se aude fix ca un micro șemineu – este genială!). Parfumul ei este dulce, cu note de caramelă, lemn, vanilie și ceva dulciuri yummy. Abia aștept să o ard! (nici o metaforă, chiar asta vreau….acum că mă gândesc … cât de interpretabilă este propoziția asta). Sunt curioasă și ce alte arome mai sunt, dar nu cred că voi încerca una prea curând, pentru că timpul de ardere este până la 180 de ore. (link)
Acesta au fost ultimele mele alegeri de pe aoro by Notino. I love them!
P.S dacă aveți recomandări de lumânări parfumate (brand și aromă) super faine, vă rog frumos să le scrieți în comentarii ❤ Hugs & kisses!
Lumânarea pare delicioasă!! 😀 M-ai făcut și pe mine să visez la toamnă… Nici măcar nu a început canicula, long way to go! :))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am vazut pe instagram la tine periutele astea smechere asa ca azi in DM, cand le-am vazut gata, am pus in cos.
Problema e ca mi-a ramas gandul la setul asta si mai smecher: https://www.dm.de/curaprox-zahnpasta-und-zahnbuerste-beyou-challenger-p7612412424690.html Au pe mai multe culori, pasta de dinti pare a fi aceeasi, doar culoarea ambalajului difera. No, da cum sa poti rezista la asa ceva? :)))
ApreciazăApreciază
Omgggg, looking preettaaayyy ❤️❤️ Cum facem rost de ea?
ApreciazăApreciază
Eu stau in Berlin si aparent abia acum le-au adus la DM. Sper sa le aduca si la DM-ul din Romania curand, pentru ca arata foarte dragalas, inveselesc baia :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Periutele sunt si in Romania, dar pasta de dinti este much yumm. Eu acum mai folosesc si Marvis
E megaa yumm
ApreciazăApreciază
Hello,
I recommend you this: https://cupcandle.ro/?product_cat=lumanari-upcycle&paged=1
Am incercat lumanarea cu portocala si ylang-ylang si mi-a placut foooarte mult. Also e un brand romanesc.
ApreciazăApreciază