The Woman – ne vedem la Cluj

Au mai rămas câteva zile până la Conferința de Leadership Feminin, ediția a 7-a. Pentru prima oară am participat anul trecut, când am făcut și un mini Vlog, care, btw, este printre chestiile mele preferate de pe canalul meu:

Anul acesta, agenda evenimentului include o singură zi – miercuri, 21 martie , dar foarte plină și interesantă.

Tema conferinței: Cea mai bună versiune a ta!

Trebuie să recunosc că am ajuns să înțeleg cât este de prostesc să te compari cu alții. Da, este bine să avem modele și oameni care ne inspiră să devenim mai buni, dar nu în stilul comparativ cu propria persoană. În 2018 accentul este pe femeia curajoasă, care tinde și aspiră către cea mai bună versiune a sa. Scopul principal al evenimentului este de a educa și dezvolta comunități, împărtășirea ideilor și promovarea educației continue ca bază pentru o societate sănătoasă.

Și pentru că este nu este ok să mergi undeva cu tema nefăcută, m-am uitat peste agenda evenimentului și am găsit câteva puncte care mă interesează cel mai mult:

  • Panelurile: „How did I become my better self”, „If I can, why you can’t?”, „Challenging myself”, „Shaping the community” – faină ordinea asta, nu-i așa? Doar citind temele discuțiilor simt că îmi vine o poftă de lucru. Cred că ar fi fain să mai scriu ceva astăzi.
  • Prezentarea Maiei Morgenstern despre noțiunea de succes.
  • Antoinia Norman va povesti despre curajul de a conduce, dragostea și pasiunea pentru making things happen.
  • Cea mai bună gimnastă a Europei, în 2017, Cătălina Ponor va ține un discurs despre cum să găsești ceea ce îți place … and let it kill you.
  • „Viitorul în educație” de Ela Moraru (Country Business Development Manager Google Romania)
  • … sigur, networking. Aici m-aș opri puțin. De multe ori, pe bună dreptate, acest cuvânt capătă conotație ciudată și de abureală, dar anul acesta mi-am dat seama că am ajuns să cunosc o mulțime de femei cool care vor fi la eveniment și cu care mi-e dor să mă revăd.
  • + give me all the coffee! Atunci când am „unlimited flat white” … de ăla bun, nu are cum să nu îmi placă 😀 Știu, poate este cel mai aberant motiv pentru un eveniment, dar pentru mega iubitoarea de cafea – Irina, acest lucru chiar face o diferență.

Mai multe detalii despre eveniment, agendă, ediții anterioare găsiți pe site-ul oficial The Woman.

Evenimente The WOman Coffentropy 2018

Dacă încă nu ați reușit să vă cumpărați bilet la Conferința de Leadership Feminin, The Woman, organizatorii au fost foarte cool și mi-au oferit cu cod de discount de 20% – THEWOMAN20CF ❤

Citește și articolul de anul trecut: Girlboss made in Romania

Ne vedem în 21 martie la Grand Hotel Italia 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

%d blogeri au apreciat: