Cum alegem jucăriile pentru cățelul rebel din viața noastră?

Okay, dacă nu sunteți la primul meu articol, sunt șanse (99.99999%) că știți cine este Poca. Dacă ați ajuns pentru prima oară pe acest blog.. well.. Bine ați venit ❤ Poca este o cățelușă rebelă din Cluj Napoca. Ca și orice ființă vie și sănătoasă, ea are nevoie de activități zilnice. 

Odată ce ne-am asumat aducerea câinilor în casă, ar trebui să fim responsabili să le și oferim cele necesare dezvoltării lor armonioase.  Mulți proprietari se plâng că au căței neastâmpărați și care fac „numai prostii” când îi lasă singuri. Cauzele pot fi multiple, dar de prea multe ori, sursa de „neastâmpăr” este lipsa de stimuli. Acest articol este fix pentru această categorie.

Câinii nu percep lucrurile noastre drept obiecte de preț și nici nu înțeleg valoarea lor emoțională pentru noi. Uneori, un album foto, o carte de pe noptieră, o rolă de hârtie igienică sau un sac de pământ pentru flori poate fi distracția supremă pentru un câine plictisit. Nu, acestea nu sunt exemple ipotetice … sunt doar câteva chestii care i s-au părut interesante animalului de companie zisă Poca.

De obicei proprietarii invocă același scenariu: „s-a supărat că l-am lăsat singur și mi-a distrus mopul….dar eu îi iau jucării.. are o minge de tenis cu care nu vrea să se joace.. se răzbună pe noi..etc.

Mingile sunt interesante atunci când fac ceva atunci când sunt puse în mișcare. Este adevărat că există căței care se distrează singuri, dar aceasta este o excepție 🙂

PIC_0055

Cum trebuie să fie o jucărie bună:

  • non-toxică: să fie făcute din materiale verificate și aprobate. Chiar dacă scopul nu este ca acestea să fie ingerate, de ce să riscăm aiurea?
  • rezistentă: cei de la Cattitude descriu și gradul de duritate al jucăriilor disponibile pe site;
  • interactivă („să facă ceva” interesant): mingile de aruncat, jucării cu recompense, cele educative,etc.;
  • ușor de curățat;
  • să îi placă pufoșeniei.

Cattitude, cei cu care am colaborat și pentru articolul despre produsele Ruffwear, ne-au oferit pentru testat câteva jucării superbe. Le-am cercetat îndeaproape și astea sunt gândurile mele:

Mingea Orbee Tuff – are o aromă fresh și un grad de durabilitate foarte ridicat, făcând-o perfectă pentru cățeii rozători. Este rezistentă, poate fi folosită în diferite medii, iar câinii o iubesc. La sfârșitul articolului aveți o mega surpriză 😉

cattitude coffentropy orbee tuff planet dog jucarie pentru catei 1

Vânăta Orbee Tuff – speram să fie preferata Pocii, dar … este cam măricică 😀 M-au prevenit cei de la Cattitude că s-ar putea să fie mare, dar … mie mi-a plăcut prea tare ideea de vânătă jucărie. Ideea este de a o umple cu tot felul de gustoșenii ce vor ține câinele fomist ocupat. O recomand în continuare câinilor de talie medie-mare. Este super faină 😀

cattitude coffentropy orbee tuff planet dog jucarie pentru catei

Discul Planet Dog Orbee Tuff – mentolat + se vede în întuneric. Este o opțiune perfectă pentru câinii activi de talie medie și mare, care prind discuri sau mingi în zbor. Este fabricat dintr-un silicon mai moale pe exterior și mai dur în centru, ceea ce îi permite să zboare departe, dar să nu traumatizeze țesuturile moi atunci când este prins de câineoc. Pentru Poca (11 kg) a fost prea mare.

Mingea Planet Dog Orbee Tuff Labirinth s-a dovedit a fi jucăria perfectă pentru Poca. Ideea este simplă: o umplem cu recompense (biscuiți sau boabe mai măricele) și i-o dăm când plecăm de acasă. Astfel, Poca are o sursă de bucurie și nu mai este anxioasă când rămâne singură (practic plecarea noastră s-a transformat într-un lucru bun pentru ea) și are activitate câteva zeci de minute împingând mingea prin toată casa… și lovind-o de toți pereții 😀 Este perfectă pentru toți câinii, poate cu excepția celor foarte mici, pentru că those little guys încalcă legile și își bagă boticurile înăuntru.

cattitude coffentropy orbee tuff planet dog jucarie pentru catei 2

Sfaturi:

  • Lăsați jucăriile doar atunci când patrupedul rămâne singur sau când se plictisește. Dacă acesta va avea acces constant la jucării, ele nu vor mai prezenta nici un interes. Evitați plictiseala! 😀
  • Câine + minge simplă – afară!
  • Nici o jucărie nu este indistructibilă (cu excepția planetei Planet Dog :D). Să vă așteptați că și cea mai dură minge poate fi făcută bucăți. Nu încercați să înțelegeți cum 🙂
  • Dacă aveți un cățel care se joacă prin ferfenițare, stați cât mai departe de plușuri.
poca the dog cluj napoca coffentropy

Mega cool stuff! Pe pagina Pocăi de facebook avem un concurs super fain în cadrul căruia puteți câștiga o minge Orbee Tuff 😉 Vă recomand cu căldură să participați 😉 

hugs and kisses

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

%d blogeri au apreciat: