…situații nefericite, mecanisme imperfecte de supraviețuire, haos și alte chestii care mi s-au întâmplat” de Allie Brosh

Uuu! Cartea aceasta a fost scrisă de o versiune mai curajoasă și mai coerentă a mea. Serios! Fiecare povestioară (cu excepția celei despre cum s-au pierdut în pădure, dar am și eu una despre pădure 🙂 ) parcă a fost scrisă despre, sau inspirată din existența mea 🙂 Plus dragostea pentru câini!

Brosh are un talent la desen. Daa, deși nu pare că ilustrațiile ei sunt nu știu ce artă superioară, ea reușește extraordinar de bine să redea emoțiile personajelor și situații care ar fi dificil de explicat. Eu cred că aici se ascunde talentul, de fapt.

Plus partea despre tristețe este atât de adevărată și bine relatată. Cred că oricine a trecut printr-un episod depresiv poate să se identifice cu Allie și să respire oarecum ușurat că.. huh, nu-s singura/ul care are dileme existențiale. Uneori este sănătos să fii trist. Ideea este să poți ieși din starea aia.

Un fragment care mi-a plăcut în mod deosebit, și cu care, recunosc că mă identific 100% este: „Cu cât amân mai mult momentul în care trebuie să dau telefoane sau să răspund la e-mailuri, cu atât mă simt mai vinovată. Și, din cauza efectului sentimentului de vină pe care îl resimt, evit din ce în ce mai mult să fac ceva, lucru care exacerbează sentimentul de vină și generează încă și mai multe amânări. Ajung în punctul în care refuz să mai scriu un e-mail doar de teamă să nu îi reamintesc celeilalte persoane că mi-a trimis un e-mail ;a care nu am răspuns și să-i dau motiv să fie dezamăgit de mine.”

P.S Până și Bill Gates o iubește.Deși nu este o carte motivațională, „O hiperbolă și jumătate” mi-a dat o doză de curaj să scriu și să desenez mai mult, așa în stilul pe care îl am, fără să mă chinui să ating o perfecțiune prezentată de altcineva. Vezi că eu nu am fost la o facultate cu profil artistic, ba fix opusul artei. Asta mă făcea tot timpul să mă subestimez și să îmi tai din „elan”. În ultima perioadă văd tot mai mulți „creatives” care nu au legătură cu lumea artei per se, dar care își exprimă gândurile într-un mod creativ. Nu vreau să mă compar cu Casey Neistat sau Allie Brosh, dar cred că pot să încerc și eu să fac ceva mai mult decât fac acum 🙂 Idei am, știu cum să le pun în practică , dar nu aveam curaj. Mi-am pus ca și scop să nu mai ascult vocea interioară-mi speriată și să „Just do it” 🙂

P.S Cartea o găsiți aici 😉 Pe Allie Brosh o găsiți pe blogul ei (din păcate) inactiv aici 🙂