Am mai scris cu ceva timp în urmă (aici) despre dragostea mea pentru parfumuri. La un moment dat, când eram prin liceu probabil, mi s-a făcut milă să arunc sticluțele de parfum după ce rămâneau goale, așa am ajuns să le colecționez (oarecum). Uneori, când mă întorc acasă la ai mei, mai deschid cutia cu sticluțe și mă „teleportez” înapoi în timp. Sper că nu sunt singura ciudată care practică astfel de activități 🙂
Nu știu cum să explic acest fenomen, dar parcă atunci când miros un parfum pe care l-am folosit într-o anumită perioadă de timp, îmi revin niște amintiri foarte specifice din acea perioadă. Nu sunt neapărat amintiri importante, ci mai mult momente din viață..așa random, simple și fără nimic special 🙂 Weirdo!
Bun, în speranța că există cineva prin interneturi care ar avea afinități olfactive asemănătoare cu ale mele, here it goes..articolul. Deși mult timp am încercat să mă conving că nu este așa, mie îmi plac parfumurile dulci, ușor florale, lemnoase sau fructate.
Parfumul meu preferat este Hypnotic Poison de la Dior. O vreme l-au scos din producție, acum s-a întors în forță. A apărut și o variantă mai light a parfumului – Hypnotic Poison Girl. Singurul aspect negativ al acestui parfum este prețul. Oricum, știu că voi reveni la Hypnotic Poison când voi avea ceva bani deoparte. Este genul de parfum care se menține extrem de bine pe piele, haine, păr, și.. eșarfele.. cât de bine miroseau eșarfele după ce le purtam o zi. Îmi amintește de ultimul an de liceu și primul an de facultate, aproape ca și Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, doar că fix invers 🙂
Următoarele pe lista de preferințe sunt (plus gândurile aferente folosirii lor):
- Signorina de Salvadore Ferragamo – parfum de vara 2014, city break Odessa, Ukraina
- Donna de Trussardi – primăvara anului 5 de facultate
- Viva la Juicy de Juicy Couture – Freaking USA. Cât de mult îmi este dor de perioada aia.
- Taj Sunset de Escada – o vară prin București
- Cat deluxe de Naomi Campbell (OMG, unde îl mai găsesc? Probabil s-a scos din producție, sad times. Este un parfum mai ieftin, dar atât de drag) – orele de franceză, vara, Chișinău. Zero griji și zero planuri 🙂
- Yellow Diamond de Versace – mai nou, soră-mea, pentru că ea îl folosește acum
Voi cum vă alegeți parfumurile? Care vă sunt parfumurile preferate și ce recomandări ați avea?
Hugs & kisses!
Acelasi sentiment il am si eu… Parfumul, iti trezeste amintiri sau creeaza alte noi. Frumoasa colectie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vai deci nu stiu (tocmai te am descoperit de pe Instagram) imi place mult cum editezi pozele , n am mai vazut ceva de genul pana acum , nu stiu daca tu esti autoarea lor insa te felicit , arata foarte foarte bine , pe mine una m-ai castigat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aww, mulțumeesc 🙂 Comentarii ca și al tău mă fac să revin și să mai desenez/postez chestii 🙂 Hugs!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mare drag , eu sunt un anti talent cand vine vorba de ilustratii si desene ,imi doresc multc ca pozele de pe blogul meu sa arate macar pe jumate din ale tale , continua pentru ca faci bine ceea ce faci si ma bucur ca te am descoperit si ca ti am adus un zambet pe chip 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://www.youtube.com/watch?v=7TXEZ4tP06c – everyone can draw! 🙂
ApreciazăApreciază
Wow , super tare , mersi mult 😘
ApreciazăApreciază
Cat deluxe imi aduce aminte de liceu. Trebuie neaparat sa dau o fuga pana la dm sa vad daca mai exista.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 Eu nu îl găsesc. Era pe aoro, dar doar de 15 ml 😦 so sad. Dacă îl găsești cumva, please let me know
ApreciazăApreciază