Pasiunea – ingredientul principal și combustibilul în ceea ce fac

De multe ori primesc întrebarea cum am făcut tranziția de la pregătirea academică pe care o am la ceea ce fac acum. Well, long story (cât de cât) short sună așa…

Pentru început voi încerca să definesc două lucruri: de unde am pornit și ce fac acum.

  1. De când mă știu am vrut să fiu medic veterinar. M-am ținut mult și bine de visul meu din copilărie. Am început facultatea de Medicină Veterinară la Chișinău în 2008. Mi s-a părut că subiectul merită tratat cu mai multă seriozitate așa că m-am mutat la Cluj – singurică, de capul meu, în lumea mare. Am studiat încă 6 ani de licență, am încercat să mă implic cât mai mult în tot ce presupune meseria asta (atât cât m-a dus capul) și am gustat din tot ce poate oferi facultatea: cursuri, practică, conferințe, laboratoare, un semestru într-un stagiu clinic Erasmus. Mi-a luat câțiva ani să îmi dau seama că visul meu din copilărie nu se pupă cu dorința mea de adult în devenire. O fi medicina un domeniu creativ, dar pe semestru ce trecea, an nou bifat și experiență acumulată, îmi dădeam seama că nu mi se potrivește. A fost dur să accept că toată implicarea și anii investiți nu mă duc în direcția în care să mă simt bine. Poate voi scrie despre toate aspectele tehnice cu altă ocazie.
  2. Simplu ar fi să las un link de portofoliu cu ce am lucrat de la punctul 1 încoace, dar nu am apucat să îl pun la punct. Am dezvoltat această “tradiție” de a-mi plăti an de an abonamentul pentru potențialul site/portofoliu, dar nu mai știu de unde să mai culeg ore de lucru și pentru asta și nici nu a fost o prioritate pentru că lucrurile se aranjau într-un mod misterios de frumos și îmi găseam clienți pe recomandări. Pe scurt, am făcut cursuri și am lucrat ulterior ca social media manager, graphic designer și all in one creative person pentru câteva afaceri locale. În paralel mai aveam o idee mică-mică, dar curajoasă, care acum s-a metamorfozat în Urban Tale.

Prin 2015, când am terminat facultatea, am dat o ultimă șansă acestui domeniu – am început să testez mediul academic și cercetarea. Am vrut să încerc tot ce poate oferi MV-ul înainte să renunț. Voiam să mă simt eu împăcată că am făcut tot ce îmi stă în puteri și imaginație ca să nu am regrete dacă las totul în urmă. Atunci a fost pentru prima oară când m-am lăsat să mă gândesc ce îmi place mie cu adevărat și ce mă face să zâmbesc fără să îmi genereze o avalanșă de anxietăți. 

Am învățat să fac fotografie, styling, social media marketing, un pic de comunicare, am învățat cum se construiește o identitate vizuală de brand și elemente de design grafic. Am pus în aplicare câțiva ani tot ce am învățat pentru mici businessuri. În paralel mi-am permis să visez și să fac lucruri care mă pasionează până la ultima sclipire de energie rămasă la sfârșit de zi.

a apărut Urban Tale

Sunt îndrăgostită iremediabil de papetărie și mereu am vrut să fac ceva al meu – niște produse cu mesajele astea care merg mai departe de: “Ești lumina vieții mele”.  Așa a apărut prima colecție de cartoline. Nu cred că voi uita vreodată cum am comandat câte 20 cartoline cu fiecare design creat, 200 în total și mi se părea că am stoc pe o viață înainte 😂 Prima colecție pe care am compus-o a fost de Valentine’s Day în 2017 și s-a numit “10 etape ale dragostei moderne”. Eram atât de încântată de tot ce se întâmpla și de faptul că am găsit o mică librărie care să le pună pe raftul lor că nici nu mai conta că stăteam noaptea să împachetez fiecare cartolină cu atâta grijă și dragoste și că făceam un profit de 13 bănuți pe bucată.

între timp s-au mai întâmplat lucruri

Nici acum Urban Tale este despre nu știu ce câștiguri – important este să fac produse care bucură oamenii, pe cât de cheesy nu risc să sune asta. Ador să primesc mesaje că cineva s-a împăcat după  ceartă cu o cartolină “Îmi place să îmi beau cafeaua de dimineață cu tine” sau altcineva și-a anunțat partenerul că urmează să devină tătic, cu o cană Ta-Ta. Mă topesc de dragoste și drag când primesc comenzi cu multe-multe cartoline cu mesaje romantico-funny și îmi imaginez cum ele fac ziua cuiva mai frumoasă. Am zâmbit emoționată când am văzut pe cineva în oraș purtând o traistă cu “Let’s make bunul-simț cool again”. Acum lansez tricourile pentru mămici și am ales cu multă atenție materialul și broderia pentru că știu cât de așteptate sunt de mămici ca și mine care nu dorm nopțile, își beau cafeaua răcită și reîncălzită de 3 ori & își poartă cu mândrie cele mai mov cearcăne – suntem o echipă invizibilă aici. Ne iubim și ne susținem! 

Am planuri mărețe în ce ține de Urban Tale și sunt convinsă că se vor materializa ușor-ușor în ritmul în care pot să fac eu lucrurile acum. Urmează produse pentru părinți și bunici, pentru studenți și pentru iubitorii de planificare și pus lucrurile la punct. Am multe idei, iar de când am făcut imensul salt pentru mine – să iau un spațiu de birou și să colaborez cu o tipă super simpatică care mă va ajuta, sunt sigură că lucrurile vor prinde mai mult curaj.

pasiunea și atenția pentru cele mai mici detalii

Cred că se poate ajunge la un nivel de succes dacă muncești “tehnic” și calculezi fiecare mișcare. Sunt convinsă, însă, că satisfacția supremă într-un business o obții doar atunci când plantezi dragoste, curiozitate și multă-multă pasiune în ceea ce faci. Acestea au fost elementele cheie atunci când Nespresso a creat sortimentul Nicaragua La Cumplida Refinada din gama Master Origin, ediție limitată. Cafeaua are un profil aromatic complet surprinzător datorită metodei de procesare prin fermentație, o metodă care capătă tot mai mult interes în ultima vreme, dar care este mai greu de stăpânit. Boabele de cafea provin dintr-o plantație la mare altitudine din zona Matagalpa și sunt culese manual, la maturitate, când gustul dulceag al pulpei este perfect echilibrat. Master Origin Nicaragua La Cumplida Refinada este despre sinergia între pasiunea & dedicarea fermierilor și măiestria experților Nespresso. După recoltare, cireșele sunt stropite cu drojdie naturală și lăsate la fermentat 72 de ore. Acest lucru permite dezvoltarea unor arome naturale distincte cu note aromatice dulci și fructate, de cireșe confiate și boabe de rodie. 

Sortimentul Master Origin Nicaragua La Cumplida Refinada este obținut în mod sustenabil și vine ambalat în capsule din 80% aluminiu reciclat (și pe care le trimitem din nou la reciclat, wink, wink). Puteți cumpăra cafeaua din magazinele Nespresso din București & Cluj-Napoca sau online pe site-ul Nespresso România.


Acest articol este scris în parteneriat cu Nespresso România.

#Ad #NespressoMoments #MadeWithCare #StoriesMadeWithCare

Vă mulțumesc!

3 răspunsuri la „Pasiunea – ingredientul principal și combustibilul în ceea ce fac”

  1. True, pasiunea este cel mai puternic combustibil. 🙂

    Apreciază

  2. True, și eu cred ca pasiunea e cel mai „mișto” ingredient, altfel, mâncarea, chiar dacă ai respectat rețeta la litera, nu va avea gust!

    Apreciază

  3. Frumos articol!
    Oricât de clișeic ar suna, eu chiar cred cu tărie în vorba asta ”Fă ceea ce iubești și nu vei munci nici măcar o zi din viața ta.” Cel puțin la mine așa e. La fel, am studiat un domeniu ca să ajung să lucrez în cu totul alt domeniu și să iubesc ceea ce fac.
    Hugs >:D<

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează un site web sau un blog la WordPress.com