Construind „Noi” – ep.7 Locație + servicii nuntă

Acest articol este unul mai … „tehnic” și cred că ar fi unul informativ doar dacă veți face party-ul în Moldova, dar am adăugat și fotografii frumoase, so it’s a win pentru toată lumea ❤

Locația – Villa Drago

Nu prea am umblat pe la nunți și nu știam mare lucru despre săli de nuntă. Știam că nu vrem: coloane, oglinzi pe pod, auritură, podea alunecoasă și spații închise. Îi mulțumesc mamei că a fost pe la „sală hunting” și a vizitat mai multe locații în locul nostru. După ce mama a fost la Villa Drago mi-a zis „cred că tu aici ai vrea să faceți nunta” 😀 A avut dreptate. A semnat ea contractul și tot ea a plătit prima „rată” ❤

Coffentropy_villa drago_lilu_karafizi3

Villa Drago este o sală de evenimente / pensiune mică pentru oaspeți, pe malul Nistrului, la Vadul lui Vodă, 25 km de Chișinău. Pentru a fi cât mai scurt și util, voi enumera aspectele pozitive și negative ale acestei locații:

+

  • este superbă: natura frumoasă, materialele folosite, designul … tare frumos
  • este dog friendly (am ținut neapărat să avem patrupeda la nuntă)
  • oferă loc suficient pentru toată lumea: plimbări, chill pe iarbă, Poci alergătoare
  • este fotogenic, oh well, my instagram ass nu poate să nu iubească asta
  • meniul este mai „minimalist”, adică tradiția farfuriilor peste farfurii și a risipei alimentare dusă la extremă în Moldova, este anihilată
  • oferă și cazare, iar camera mirilor este superbăăă (deși mi-ar fi plăcut să spele cineva geamul acela imens și frumos, care și-a pierdut din farmec așa)
  • deservirea a fost bună (am tot cerut feedback înainte de la tot felul de oameni și părerile au fost împărțite. Experiența noastră a fost una pozitivă.)
  • scaunele acelea negre și tare faine din fața arcadei tot de la ei le erau
  • când s-a lăsat seara și temperatura a scăzut, ei au fost drăguți să ofere pături
  • dacă aveți noroc cu vremea, it is amazing ❤

coffentropy villa drago.jpg

  • din cauza că este departe de oraș, toate costurile pentru orice, cresc pentru că necesită livrare separat. Cu tortul a fost altă poveste, că nu se apuca nimeni de livrat tort, pentru că aveau nevoie de mașină frigorifică. Nu știu cum a rezolvat mama problema. Mulțumesc, mama ❤
  • trebuie să aveți grijă de oaspeți și să le asigurați transport – ceea ce implică costuri suplimentare (și uneori absolut nesimțite) din partea companiilor
  • acel meniu minimalist a fost principala „nemulțumire” a unor oaspeți. Sursa de „plângeri” a fost că nu a fost suficientă mâncare, deși managerul ne asigurase că va fi totul okay. Sinceră să fiu, cred că a fost suficientă mâncare, îmi asum în totalitate  greșeala că am pus toți vegetarienii la o masă și să nu am adaptat meniul meatless, i’m so sorry, guys! Fomiștilor după mâncare aruncată, nu știu ce să le zic … lower your expectations 🙂 Dar, dacă este să vorbesc serios, dacă vă faceți nunta acolo, vă sugerez să comandați mâncare puțin în surplus, că e aiurea să auziți plângeri de astea. Oricum ar fi, chelnerii au fost tare faini și au luat de pe masa noastră (că oricum nu mâncam nimic) farfuriile și le-au împărțit pe alte mese
  • ce nu mi-a plăcut a fost faptul că luminițele alea faine (pentru care am plătit separat) erau stinse sistematic. Ei spuneau că atunci când merg oaspeții să danseze, luminițele erau stinse. Mi s-a părut o mare aberație și nu cred că era necesar. Aș fi plătit diferența aia de curent, dar să-mi lase luminițele.
  • nu este deloc, dar deloc ieftin. Am auzit păreri de genul că „Dar dacă e așa departe de oraș, înseamnă că nu este atât de scump!”. Ba este! 😀 Este scump! Este la fel de scump ca și un restaurant bun din centrul Chișinăului.
  • speram cu toată energia unei speranțe că nu va ploua. Villa Drago este superbă dacă ai noroc de vreme bună. Sigur, ei au soluții pentru ploaie și nu este o problemă, dar oricum, frumusețea acestui local vine din faptul că este unul cu natura. Am văzut nunți în ploaie acolo. Arătau adorabil de frumos ❤ Dar ți se și taie cheful când vezi cum pleacă oamenii pentru că nu au ce face. S-ar putea să mă înșel.

Coffentropy_villa drago_lilu_karafizi5

Organizare

Inițial am vrut să mă ocup singură de partea aceasta, dar mi-am dat seama că am umblat pe la prea puține (a se citi 5) nunți în viața mea ca să știu cine și ce cântă, unde găsesc maestru de ceremonii, cât timp să aloc fiecărui moment al nunții. Căutând pe interneturi band-uri (știam doar de Elena Karafizi de care îmi place și care voiam să vină), am dat de Iulia Brijataia de la Idea.md . Mă bucur tare mult că s-a ocupat ea de discutat cu toți, planificare, bătaie de cap și decorarea colacului ❤

Muzică

  • Populară. Nu ne prea pricepem noi la acest capitol, dar ce fel de nuntă e aia fără un pic de bumți-bumți pentru toți? Inițial discutasem cu Adriana Ochișanu, dar cu 2 săptămâni … 2 săptămâni ! înainte de nuntă ne-a spus că nu mai vine. Presupun că a avut motive întemeiate, dar a fost tare aiurea.
  • Populară for real. Anișoara Puică saved the day! Îi mulțumim frumos din nou pentru că ne-a fost alături și că a reușit să îi ridice de pe scaune chiar și pe cei mai „cuminți” oaspeți. A fost foarte, foarte frumos … regret doar că nu am reușit să discutăm mai devreme, astfel încât să aibă timp să rămână mai mult de 45 minute ❤

Coffentropy_villa drago_lilu_karafizi4

  • Karafizi & The Roof – au o energie faină și au cântat tare fain + au avut câteva hore ❤
  • DJ-ul recomandat de Iulia a fost tare cool și a rămas până la sfârșitul nunții, până ne-a petrecut și pe noi la culcare.

Coffentropy_villa drago_lilu_karafizi6

Maestru de ceremonie / Tamada / Staroste (toate sună ciudat)

Lilu este minunată. Are o energie atât de faină și o comunicare extrem de ușoară. Ne-am văzut pentru prima oară la un „meeting” la biroul Idea.md. Ne-a ajutat să facem un program care să nu plictisească, în condițiile în care noi eram tare porniți să nu avem o nuntă tradițională. A fost dulce, dar nu siropoasă, dragă și a știut să direcționeze situațiile corect și frumos. Fără texte penibile și momente cringy. Mi-a plăcut tare mult de Lilu. Cred că am avut o nuntă interesantă și fără dezbrăcatul despodobitul miresei, furat de miri și altele.

Coffentropy_villa drago_lilu_karafizi2

Foto / Video

Pe Natalia o urmăream pe instagram (@natalia_bostan) și i-am scris cu mult timp înainte. Toate fotografiile (aproape) din seria de articole despre nuntă sunt făcute de ea. Noi cu Dima nu voiam să avem nici un fel de video de la nuntă, pentru că ni se părea o risipă de resurse, pentru că nimeni nu se uită la video-urile alea de 2 ore de la o nuntă. Dar! Natalia ni l-a recomandat pe Nikita Lefter, care cred că a făcut o treabă excelentă. Ne-a făcut un video de 17 minute și unul mai scurt. Le mulțumim tuturor pentru insistențe, pentru că la acesta chiar m-am uitat de câteva ori.

Dumitru & Irina from Nikita Lefter on Vimeo.

7 răspunsuri la „Construind „Noi” – ep.7 Locație + servicii nuntă”

  1. Mi-au placut mult de tot articolele despre nunta și deja mi-ai dat o gramada de idei! ❤ locația e superba, ceva de genul îmi imaginez și eu pentru nunta mea, mai ales pentru ca avem și noi un patruped de care nu ne putem despărții (dacă o sa mă căsătoresc vreodată :)))

    Apreciază

    1. mulțumesc frumos ❤ spor când o fi să fie 😉

      Apreciază

  2. Wow, cat e de fain video-ul de la nunta, muzica, imaginile, imi transmite atat de multa energie si voie buna, foarte fain !!!

    Apreciat de 1 persoană

  3. SUPERB!! 😍
    Ador (pur și simplu ADOR) seria asta!!
    Ai fost o mireasã foarte frumoasã!! 🤗
    Dar nu imi pot lua ochii de la Poca 😂 este atât de simpaticã cum merge dupã voi! Cea mai cute fetițã cu flori/inele 😍

    Apreciat de 1 persoană

  4. […] ep.7 Locație (Villa Drago) + servicii pentru nuntă […]

    Apreciază

  5. E cel mai frumos video de la nunta pe care le-am vazut vreodata! De fapt, tot ce ai postat (pana acum) din seria asta mi-a placut enorm! Mi se pare de poveste si mi se pare geniala ideea filmuletului. Vorba ta, nimeni nu se uita la un video de 2 ore, cateodata si ala facut aiurea.
    In ceea ce priveste mancarea, nici eu nu am fost la prea multe nunti, tot vreo 5 la numar. Dar am auzit fel de fel de „plangeri”. Ori era prea putin de mancare, ori prea mult, ori n-au avut sarmale, ori mamaliga era prea moale, ori nu le-au dat prajituri acasa, etc etc etc. Oricum ar fi, oamenii nu vor fi niciodata pe deplin multumiti. As putea scrie um roman intreg despre cate am auzit legat de nunti. Cateodata ma gandesc ca nici nu se mai merita efortul. Dar pana la urma, important e ca mirii sa fie cei multumiti. Nici sa faci nunta doar ca sa zici ca ai facut-o (am fost si la una din asta), dar nici sa te dai peste cap si sa faci totul „dupa cum cere traditia” ca sa-i multumesti pe altii, iar tu sa te rogi sa treaca mai repede totul (am auzit si din astea). Nuntasii sunt importanti, trebuie sa-i impaci si pe ei, clar. Dar nu trebuie sa faci o nunta traditionala daca nu vrei asta.
    Mie mi-a placut ce am vazut la tine. Si cred ca si celor care au avut sau viseaza sa aiba o nunta originala, fara sa tina cont de traditii. Da, sunt frumoase traditiile. Dar mi se pare prea mult tam-tam si prea mult teatru pentru o zi care trebuie sa fie cu si despre doi oameni care se unesc pe viata. Vorba aia, less is more. Felicitari inca odata! Acum pot sa ma intorc sa visez :)). Hugs!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează un site web sau un blog la WordPress.com