Înainte de a vă spune „ei și cum te-a cerut de soție?”, vreau să povestesc puțin context cheesy. Eu nu sunt tocmai genul care primește satisfacție din afișarea chestiilor personale pe internet. Cred că nici acum nu am nimic la relationship status pe facebook. Ce relație mai este și asta? 😀 La început a fost …

Suntem împreună din hăăăt 2009. Niciodată nu luasem prea în serios relația asta, mai ales că aflasem că urma să plec la Cluj (din Chișinău), la facultate. Toată lumea știe că relațiile la distanță sunt big fail, dar tineri și prostuți fiind, i-am dat o șansă. A fost aiurea, ne-am „despărțit” de 10 ori … de fiecare dată definitiv. Acum 4 ani (2014), Dima s-a mutat la Cluj, eu eram anul 5 de facultate. De atunci shit got real și eram „pă bune” împreună. După câteva luni, am oficializat și mai mult totul și ne-am găsit-o pe Poca ❤

August, 2016 …

Aflasem eu despre ceva loc cute și aveam ideea fix că vreau să fac poze acolo. SIC, este un sat pe lângă Cluj, care are un soi de mlaștină/stufăriș cu un podeț luuung în mijloc. Google „Stufărișurile de la Sic” și veți vedea despre ce este vorba. Am aflat ulterior că este un spot destul de cheesy pentru fotografia de nuntă, eu voiam doar plimbare și poze pentru instagram. Ne plimbam pe acolo, am încercat să trag câteva cadre, fără mare succes, because I ain’t no photography talent. Cum făceam eu poze pe acolo, în maximă concentrare, l-am auzit la un moment dat pe Dima că îmi tușea sugestiv … m-am întors, șiiiiii it was the most cheesy și ciudat moment ever. Stătea într-un genunchi, cu un inel în mână și m-a întrebat dacă vreau să fiu soția lui. Aww! A fost tare drăguț și … deși după atâția ani împreună, înțelegeam că spre asta merg lucrurile, pentru că și discutasem subiectul, dar nu mă gândeam că atunci și acolo. A fost emoționant și … deși nu pare mare lucru, momentul acela a fost un fel de confirmare că vrem să devenim stafiduțe împreună, cândva.

Și în momentul acela de maximă emoție, pupături și mimimi …

… am auzit un fleoșcăit. Poca a picat de pe podeț! Încercând să sară de acolo (she’s the worst jumping dog ever), se afunda și mai mult în noroi. Dacă pe podișor era frumos, acolo, în mijlocul stufărișului, puțea într-un mod deosebit a nămol și apă statută. SuperDima a coborât să o scoată și a salvat situația. Eu și acum sunt convinsă că Poca a hotărât să mai dilueze din awkwardness-ul momentului și s-a oferit jertfă, așa, cum a știut ea mai bine 😀 😀

Am zis DA!

Deși cred că v-ați dat deja seama încotro au mers lucrurile. Inelul îmi este prea mare. Mi s-a spus că trebuie să merg să îl schimb, dacă vreau o mărime mai mică și să nu îl port, dar așa cum noi plecam din Cluj pentru 1 săptămână-ish, cum adică să nu port inelul? It’s so pretty. În fine, inelul tot mare este. Din explicațiile celor de la magazin am înțeles că nu se poate modifica mărimea, pentru că are pietricele și pe bandă, deci are șanse să nu fie la fel de rezistent și bla bla bla. Totuși voi încerca. Dacă sunteți curioși/curioase, inelul este de la Teilor (aici), un brand românesc, tare fain și bling blingy ❤ Eu nu port bijuterii aproape deloc, dar i’m such a chick când admir inelul acesta.

Voi ce povești cheesy aveți? Și inelul… inelul vă este bun? 😀